Era una dintre acele zile în care ploaia pare că a semnat un contract de exclusivitate cu cerul – gri, insistentă, aproape metaforică. Și totuși, cumva, în mijlocul stropilor, s-a ivit o rază de frumusețe: concertul pianistei Francesca Hurst la Reston Community Center.

Dar să nu ne grăbim. Povestea începe unde două prietene – Christina și Anca – și cu subsemnata, am reușit performanța de a transforma o ploaie de aprilie într-o scenă de bucurie rafinată, fină. Zâmbete, povești, relaxare – acea chimie între oameni care seamănă cu o simfonie improvizată, dar perfect armonizată.
Reston Community Center e o frumusețe de sală: modernă, elegantă, primitoare. Personalul? Atent, amabil, discret. Atmosfera? Ca acasă, dacă acasă înseamnă rafinament și muzică bună.

Apoi a apărut ea. Francesca. Roșcată, zâmbitoare, cu o prezență care cucerește dinainte să atingă clapele. A coborât în sală înainte de spectacol – o raritate – și a stat de vorbă cu cineva din public ca și cum am fi fost vechi prieteni de familie. Francesca mi s-a părut ca nu e doar o muziciană – e un personaj, în sensul frumos al cuvântului: autentică, caldă, deschisă.

Concertul? Concertul? O călătorie. Introducerile ei – scurte și inteligente – ne-au așezat pe fiecare în povestea fiecărei compoziții. Pianul a vorbit, a râs, a plâns, a spus ce nu poate spune niciun cuvânt. A interpretat muzica clasică și muzica inspirată de valurile oceanului și de poezii haiku. A fost o plăcere pentru minte și un balsam pentru suflet. Și dacă-mi permiteți o notă de final: unul dintre marile secrete ale vieții culturale din Washington DC și Virginia este că multe dintre concerte, expoziții și evenimente sunt gratuite. O formă elegantă de a democratiza frumusețea și de a încuraja spiritul – un lucru rar în Europa, dar firesc aici.

Într-o zi ploioasă, am ieșit din sală cu soarele în suflet. Așa e muzica bună: topește norii, înalță inima și o face să cânte.